Site web in curs de actualizare!

Școala Profesională Specială

comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț

Dragi elevi, stimați părinți, distinși profesori și membri ai comunității,

Luni 7 septembrie 2026, ora 8.30, când porțile Școlii Profesionale Speciale din comuna Ștefan cel Mare se deschid din nou, începe nu doar un nou an școlar, ci și un nou capitol din povestea fiecăruia dintre noi.

Pentru unii, prima zi de școală înseamnă emoții. Pentru alții, bucuria revederii. Pentru noi toți însă, această zi înseamnă speranță, curaj și încredere în viitor.

Dragi elevi,  un lucru  să nu-l uitați niciodată: fiecare dintre voi este valoros, fiecare are un loc și fiecare poate reuși. Poate că drumurile noastre nu sunt întotdeauna ușoare, dar adevărata putere nu stă în a avea un drum fără obstacole, ci în curajul de a merge mai departe atunci când întâlnim unul.

La școala noastră nu învățăm doar meserii și lecții. Învățăm să avem încredere în noi, să ne respectăm, să ne ajutăm unii pe alții și să descoperim că, prin muncă și perseverență, putem transforma visurile în realitate.

Dragi profesori, răbdarea, dăruirea și sufletul pe care le puneți în fiecare zi în munca dumneavoastră se vor întoarce sub forma satisfacției unei munci împlinite, făcută cu plăcere. Uneori, o încurajare spusă la momentul potrivit poate schimba un destin, iar o mână întinsă poate reda unui copil încrederea că poate.

Dragi părinți, vă rugăm să ne fiti alături. Educația este un drum pe care îl parcurgem împreună, iar sprijinul dumneavoastră înseamnă enorm pentru copiii noștri.

Iar vouă, dragi elevi, vă dorim ca acest an școlar să vă aducă zâmbete, prietenii frumoase, reușite și multe momente de care să fiți mândri. Să nu vă fie teamă să încercați, să greșiți, să o luați de la capăt și să visați.

Să pășim cu încredere în noul an școlar, cu inimile deschise și cu convingerea că fiecare zi este o nouă șansă de a deveni mai buni.

Să avem cu toții un an școlar binecuvântat, plin de lumină, răbdare, putere, împliniri și sprijinul tuturor instituțiilor cu care am colaborat foarte bine și speram să o facem și pe viitor!

Mult succes și un călduros „Bun venit!” în noul an școlar!

Bine ați venit la Școala Profesională Specială, comuna Ștefan cel Mare!

Situată într-un cadru natural deosebit, în comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, Școala Profesională Specială este un spațiu al învățării, incluziunii și dezvoltării personale. Aici, fiecare copil este sprijinit să-și descopere potențialul și să dobândească abilități practice esențiale pentru o viață independentă și demnă.

Ne adresăm tinerilor cu cerințe educaționale speciale, oferindu-le educație de calitate în domenii tehnice relevante: agricultură, industrie textilă, turism și alimentație. Cu o experiență de peste 50 de ani și o echipă dedicată de profesori, psihopedagogi și specialiști, punem accent pe dezvoltarea abilităților practice, integrarea socială și inserția pe piața muncii.

Există un singur fel de a înţelege oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi.....
Charles Augustin Saine – Beune
Școala Profesională Specială, comuna Ștefan cel Mare

Ultimele

Școala
Oferta educațională
INFO utile
Info elevi
INFO utile
Info părinți

Misiune...!

Misiunea Școlii Profesionale Speciale, comuna Ștefan cel Mare este să asigure o educație de calitate pentru dezvoltarea tinerilor cu cerințe educaționale speciale, urmărind recuperarea, educarea și formarea de abilități compensatorii, în vederea integrării acestora în plan social, pentru a deveni cetățeni activi și responsabili.

Viziune...!

Școala Profesională Specială, comuna Ștefan cel Mare are menirea de a asigura servicii educaționale de calitate în domeniul tehnic tinerilor cu cerințe educaționale speciale, asigurând egalitate de șanse, non-discriminare, integrarea absolvenților în medii profesionale cerute pe piața muncii.

Școala asigură fiecărui elev condițiile pentru cea mai bună, utilă și completă dezvoltare în parteneriat și cooperare cu actorii sociali, promovând toleranța și înțelegerea între elevi.

Școala Profesională Specială, comuna Ștefan cel Mare
Aici, copiii învață în ritmul lor, ghidați de profesioniști care le respectă demnitatea, încurajează autonomia și le oferă șansa de a construi un viitor mai bun.

Ce punem la dispoziția elevilor noștri:

Formare profesională

Formare profesională în meserii căutate: lucrător în agroturism, cofetar-patiser, confecționer produse textile.

Acces
gratuit

Acces gratuit la masă, cazare, echipament și rechizite pentru elevii interni.

Burse atractive

Burse atractive: tehnologică, de merit, sociale.

Ateliere și laboratoare

Ateliere și laboratoare moderne, sală de sport, cabinet medical, cluburi și activități extracurriculare.
  • Te așteptăm cu încredere să faci parte din comunitatea noastră!

Meserii cerute pe piață

Educație adaptată fiecărui copil

Profesori și specialiști dedicați

Ateliere și laboratoare moderne

Parteneriate cu agenți economici

Sprijin pentru dezvoltare personală

Ultima actualizare:
08:40 | 6.09.2026
© 2026 Școala Profesională Specială, Comuna Ștefan cel Mare. Toate drepturile rezervate.
Powered by webinspire.ro
Școala Profesională Specială, Comuna Ștefan cel Mare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.